Vineri seara poposeam la Timișoara într-un muzeu impunător, chiar pe ultima piesă cântată live de Luna Amara 🌕

În fața noastră se deschidea vechea hală de reparații a tramvaielor din anul 1927, actualmente Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”, puternic iluminată și însuflețită de standurile expozanților festivalului La PAS de gastronomie artizanală.

Pe parcursul celor 3 zile am luat parte la dezbateri captivante, mese rotunde, proiecții de film, prezentări, ateliere și degustări, care au avut în centru concepte, idei și creații culinare clădite pe principii solide de sustenabilitate.

Am avut șansa să învățăm, să împărtășim din cunoștințele noastre și să fim mai aproape de o comunitate unită, puternică și real preocupată de viitorul acestei planete 🌍

Ne-a motivat faptul că am reușit să explorăm soluții la probleme actuale legate de mediu, economie, digitalizare și sănătate, alături de experți în domeniu.

De asemenea, am descoperit producători locali deosebiți, care au ales să pună accent pe calitate, tradiție, inovație și sustenabilitate. Le-am cunoscut poveștile și le-am savurat creațiile!

Printre cele mai impresionante delicii s-au numărat:

🔸️ mierea de salcâm de la Asociatia Zarand, medaliată cu aur la Londra în anul 2022;

🔸️ turta dulce, rețetă transmisă din generație în generație, timp de 100 de ani, de la Rigo Turta Dulce;

🔸️ miedul (băutură preparată din miere) de la Miedăria;

🔸️ plăcintele tradiționale cu brânză, smântână și mărar de la Plăcinte Tradiționale Coapte Pe Lespede;

🔸️ pâinile rumene cu maia și ștrudelul cu dovleac de la Prospero;

🔸️ cornulețele și turtele de la LaBiscuiterie;

🔸️ sloiul și brânzeturile de la Florin Tara din Râu Sadului;

🔸️ și preparatele din carne de la Ferma Căţean.

Am luat parte și la prepararea unor delicatese tradiționale în timp real și ne-am relaxat serile pe sound-ul unor trupe muzicale consacrate de la noi din țară și de peste hotare.

Mai mult, am avut șansa să aducem la festival, spre degustare, produse locale de la noi din Cluj 🧡

3 generatii, Brutaria Claudia, Cămara de la Munte, Carmangeria Pasini, Bunătăți uscate, Atelierul de branza NarCheese, Caseus – Atelier de brânză maturată Cluj și Trântorul – Miere de albine au îmbogățit masa cu o selecție impresionantă de produse, foarte apreciate de vizitatori!

Totodată, am avut ocazia să descoperim și să degustăm bunătăți aduse de Fundatia Adept Transilvania din Colinele Transilvaniei, vin de la Stațiunea Viticolă Vinea Apoldia Maior și cocoloș cu brânză de burduf rumenit în jar, pregătit de oamenii frumoși de la Muzeul Astra în cadrul unei demonstrații culinare 😃

Și câte și mai câte s-au întâmplat!

Acestea sunt momentele care ne inspiră, ne motivează și ne determină să construim în continuare o comunitate închegată și implicată în promovarea și consumul hranei locale.

🙏 Mulțumim Asociației CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice & Solidare pentru că ne-ați adus împreună, clădind noi punți spre o lume mai bună.