Origini
În ultimele două săptămâni am reușit să ne revedem părinții în siguranță și ne-am bucurat foarte mult de preocuparea lor tot mai intensă în ceea ce privește hrana produsă local 🤗 De fapt pentru ei a fost și este o preocupare cât se poate de firească.
Ne-am adus aminte de vremurile în care grădinăritul împreună cu ei era pură terapie și joacă, de momentele în care ne cufundam atât de adânc în prezent încât timpul parcă se oprea în loc – eram doi copii care se bucurau și aveau trăiri aproape similare, necunoascându-ne și neștiind nicio clipă că urmează să ne construim împreună viitorul. Nimic nu e întâmplător
Sunt experiențe și amintiri vii pe care le ducem cu noi pretutindeni și reprezintă o parte din valorile care ne-au fost împărtășite direct sau indirect de-a lungul anilor Acum este timpul nostru să ne formăm o voce puternică, să îi încurajăm și să aducem în fața voastră acele fragmente din viață care ne-au dat aripi și ne-au făcut să conștientizăm importanța micului producător local.
Incursiunile noastre la Vețel și la Mediaș după o pauză atât de lungă sunt ca o gură de aer proaspăt, mai ales atunci când ieșim în grădină și ne lăsăm surprinși de minunățiile plantate, îngrijite și crescute cu atâta drag. Verdele crud care predomină peisajul grădinilor în această perioadă ne provoacă o stare de bucurie continuă și suntem recunoscători pentru că avem ocazia să vedem, să simțim, să mirosim, să auzim și să gustăm tot ceea ce ne transmite natura în luna mai: prospețime, viață, armonie, hrană, renaștere și ciripit de păsărele.
Vouă ce vă transmite natura în această perioadă? Care sunt acele amintiri și experiențe locale pentru care sunteți recunoscători?
P.S. Marius aici: scriere de seară din biroul de la Mediaș.