Prima întâlnire REKO Cluj. Simplu, ca în familie!
La mulți ani, România!
Azi te-am sărbătorit alături de producătorii locali ai Clujului , în cadrul primei ediții REKO Cluj. Despre această minunată inițiativă, care ne-a umplut masa de bunătăți locale, puteți citi mai multe pe grupul REKO Cluj, acolo unde împreună cu Marius și Carmen Leșe, am descris acest model în detaliu.
Întâlnirea de azi ne-a umplut sufletul de bucurie pentru că a fost prilejul excelent de a ne reîntâlni prietenii, de a povesti cu toții, simțindu-ne foarte bine împreună. Îl citez pe Paul Căpușan: „eu nu știu de ce mai stau aici, am vândut tot, dar e așa de faaaain !” Și chiar a fost foarte fain!
Ne-am îndulcit cu ciocolată și ne-am încălzit cu un vin bun, în timp ce producătorii locali își așteptau clienții să vină să-și ia comenzile plasate în avans pe grupul Reko. Am povestit mult, am râs și ne-am bucurat că totul a decurs foarte bine, iar producătorii au putut să-și vândă toate bunătățile
Cred că frumusețea acestor întâlniri constă în bucuria producătorilor de a se reîntâlni și cunoaște unii pe alții, de a-și cunoaște consumatorii mai bine, de a cumpăra unii de la alții produse bune și de a simți că fac parte dintr-o comunitate strânsă! Pentru noi, în calitate de consumatori ai acestor produse și de bloggeri îndrăgostiți de gustul local, este un mic Rai Ne simțim parte dintr-o familie frumoasă pe care acum o construim împreună, liantul nostru fiind Reko!
Reko este acel spațiu sigur, prietenos, echitabil și autentic, în care fiecare producător își găsește vocea și fiecare dintre noi este mai aproape de producătorul lui. Dacă va inspiră această inițiativă, care este deja o mică comunitate în formare, cu aproape 1000 de membri pe grupul nostru, vă invităm să fiți parte din acest grup, mai ales că urmează o a doua ediție REKO Cluj!
Să ne revedem cu bine și la cât mai multe astfel de inițiative locale de ispravă!