Pe urmele zăpezii în Munții Făgăraș
De Sfântul Ioan am pornit pe urmele zăpezii , sărbătorindu-mi ziua de naștere și cea de nume în munții Făgăraș, la Bâlea Lac
Primul popas, unde ne-am și cuibărit de altfel, la Casa Moșului, ne-a oferit prilejul de a savura o minunăție de cină pregătită cu mult suflet de doamna Mariana Aici intrăm în subiectul nostru preferat: hrană locală, tihnită, sănătoasă, făcută cu drag, cu bun gust, tradițională, hrănitoare și cu iz de copilărie.
Așa am simțit rețetele degustate în acest loc superb și foarte primitor, unde am avut parte de cele mai gustoase sarmale, făcute ca la mama lor acasă, sățioase, dolofane și cu parfum de sărbătoare. Desigur, preparate local, curat și cu multă măiestrie de către o bucătăreasă desăvârșită pe care o salutăm pe această cale
Complimente!
La desert, ne-am răsfățat cu o porție generoasă de clătite cu gem de măceșe , care mi-au amintit imediat de clătitele făcute de bunica pe vremea când eram mică. Chiar și acum, au rămas preferatele mele
Pot spune cu bucurie că am avut parte de o masă excelentă alături de Marius și de cel mai frumos cadou: zăpadăăă cât cuprinde! Mâine vom lua drumul telecabinei spre Bâlea Lac și apoi ne vom aventura la Păltiniș, pe culmile Cindrelului
. De-abia așteptăm!
Oh, azi am descoperit și un mic Rai al brânzeturilor…poate fac un story cu el mâine , dar nu promit nimic!
La muuuulți aaani tuturor celor care poartă numele de Ion, Ioan, Ioana!! Vă doresc numai bine și o zi plină de însemnătate
Pupici