Chipsuri regale cu gust local
Nu am crezut că vom scrie vreodată pe Culinarativ despre chipsuri, însă a venit și ziua asta!
Acum ceva timp am făcut un popas la o benzinărie din Petroșani, unde ne-am plimbat printre rafturi să vedem dacă găsim ceva de ronțăit, ideal cât mai natural. Mare ne-a fost mirarea, dar și bucuria, când am dat peste aceste chipsuri cu cartofi naturali de la fermieri locali
Nu au conservanți, coloranți, sunt vegani, fără gluten și GMO, dar cel mai fain, au forma aceea de sticksuri, cum mâncam când eram mici
Ne-au purtat pentru câteva momente printre amintirile copilăriei și ne-au înălțat papilele gustative pe culmile gustului nealterat de odinioară.
Au fost exact ceea ce căutam și ceea ce iubim să experimentăm d.p.d.v. culinar. Mai ales că eu (Ioana aici) sunt fan ronțăit la drum lung, așa că mereu caut să am ceva gustos, sănătos și ideal local la îndemână.
Vă recomandăm să-i încercați, fiind o alternativă mai sănătoasă față de ceea ce găsim de regulă pe rafturile magazinelor.
Chipsy Kings Chips ne-ați cucerit și sperăm mult să vă mai întâlnim în călătoriile noastre