Brunch de vară la Sic – Experiențe cu gust local #4
Prima zi de august ne-a adus din nou față în față cu Chef Will Cunneen și familia Nemeș la plantația de afine și mure Hari Berry, într-un cadrul natural de vis, la doi pași de rezervația naturală Stufărișurile de la Sic, în Ținutul Fluturelui Albastru
Primele ore ale dimineții ne-au dat o energie fantastică, acesta fiind primul eveniment din seria Experiențe cu Gust Local în cadrul căruia vremea a ținut complet cu noi
Am ajuns la plantație dis de dimineață împreună cu doamna Nemeș, draga noastră prietenă și vecină care nu precupețește niciun efort în a pregăti eveniment de eveniment bucatele deja consacrate (vegane și vegetariene) pentru bufetul rece, astfel încât totul să fie pe gustul participanțior
Bucuria și mai mare a fost să vedem că toată lumea a ajuns în timp util pentru a putea începe turul plantației împreună, dar nu înainte de a face o scurtă incursiune la lacul din apropiere, menit să colecteze necesarul de apă pentru plantație (pentru o plantație de afine și mure de cultură, precum cea a familiei Nemeș, apa este indispensabilă în zilele toride de vară, iar sistemul prin picurare creat special permite irigarea întregii plantații fără efort fizic).
Ziua a continuat cu brunch-ul mult așteptat. Bufetul rece a fost din nou la înălțime, iar pentru prima dată i-am avut alături pe prietenii de la Desaga cu legume, ale căror roșii, castraveți și ardei Kapia au fost parte integrantă din bufetul rece (mare a fost bucuria să vedem că soiurile vechi de roșii, multiplicate de tanti Stela Zamoiu, și-au găsit loc în solariile lui Ovidiu și a Narcisei, ca mai apoi să le regăsim pe masă lângă celelalte bunătăți)
Fiind un eveniment prietenos cu copiii, locul de joacă pe care l-am pregătit cu ajutorul prietenilor de la Exploratoriu a fost foarte binevenit și apreciat de către cei mici
Mult așteptatul moment pregătit de către nimeni altul decât Chef Will Cunneen a fost exact pe placul nostru – mai ales după turul de pădure cu aer curat și poftă de viață Aripioarele la grill cu sos picant de mure, porumbul în stil mexican și salata răcoritoare de mure cu pepene și telemea au creat tema perfectă a unui meniu de sezon, având murele în prim plan.
Noi credem că a fost un eveniment reușit și abia așteptăm să ne revedem pe astfel de meleaguri cu experiențe culinare la înălțime și timp de calitate petrecut în familie