O masă bună, cu produse locale, savurată la Delicium – Jams and Syrups 🍓, cade mai bine după o tură prin Ținutul Fluturelui Albastru 🦋 cu bicicletele electrice de la Ridetopia.ro 🚴‍♂️

Cum am prins vreme bună, cum am fugit cu o gașcă tare faină să explorăm împrejurimile Clujului. Ne-am luat fiecare bicicleta electrică și am pornit în șir indian pe drumuri ferite de mașini, care te poartă până în inima naturii, pe pajiști înflorite, cu fluturi și parfum de vară. În depărtări am zărit satele, turmele cu oi și dealurile de un verde crud, alintat de soare 🌼Am avut parte de relaxare, dar și de aventură cât cuprinde 😀!

O astfel de tură te face să iubești și mai mult acest ținut și să descoperi frumuseți de neimaginat 🧡 Îți trezește simțurile, te provoacă și nu te lasă să pleci fără un sac de amintiri la purtător, hohote de râs, poze de vis și prietenii frumoase.

Unde mai pui, că la final de tur ți se pregătește o masă delicioasă la Picnic în zmeuriș, cu siropuri la discreție 🤤! Ne-am înfruptat din felurite brânzeturi, verdețuri, legume proaspete, zacuscă de casă și clătite aurii cu dulceață 🥞 Am socializat cu gazdele și ne-am bucurat de primirea călduroasă. Așa să tot „biciclești”!

Apoi, ne-am reîntors acasă, omeniți și voioși după o tură pe ebikes 🚲 Recomandăm cu drag turele prietenilor noștri de la Ridetopia, care culminează cu o masă binemeritată la producătorii locali acasă! 👍 O combinație de neratat! Nouă ne-a plăcut mult 😀