Distribuție cu suc de mere la Mediaș
Weekendul trecut m-am bucurat de o scurtă incursiune la Mediaș, în vizită la părinți și la câteva rude apropiate 😊 În perioada asta sentimentul de dor e mai apăsător decât de obicei și cred cu tărie că nicio întâlnire online și nicio discuție telefonică nu poate înlocui revederile live, face to face.
Și cum aveam planuri de ajuns prin zonă încă de mai bine de o săptămână, l-am întrebat pe Christian Harfmann de la Casa în Natură dacă mai are suc de mere – știam din toamna anului trecut despre mirificul suc produs de el, din soiuri vechi din livada proprie. Îi spun mirific pentru că am auzit doar cuvinte de laudă în ceea ce privește gustul, iar când vine vorba de modalitatea de preparare îi oferim toată încrederea lui Christian – știm că face o treabă bună 😉
Planul era să comandăm direct acasă la ai mei, știind că obișnuiește să facă livrări săptămânale în Mediaș, dar inspirat fiind de modelul ASAT – unde producătorul își întâlnește consumatorii într-un loc stabilit de comun acord – i-am propus să organizăm distribuția într-un singur loc, evitând astăzi timpul pierdut în trafic și eliminând comanda minimă pentru livrarea la domiciliu: o situație simplă și win-win, atât pentru producător cât și pentru consumatori.
Am găsit bunăvoință la fosta mea profesoară de matematică din școala generală, care ne-a încurajat să organizăm întâlnirea în parcarea din fața Școlii Gimnaziale “Cireșarii” – locul în care m-am format în copilărie, am învățat bazele colegialității, am întâlnit și cunoscut profesori extraordinari. Faine amintiri cu care mergi o viață la drum 😊
Zis și făcut! Aveam deal-ul cu Christian, aveam locația și mai rămăsese mesajul de promovare pe care l-am încropit rapid, l-am lansat pe pagina personală de Facebook și i-am rugat pe oameni să trimită comenzile în comentarii. Ne-am adunat rapid câțiva consumatori și puțin peste 40 l de suc de mere presat la rece.
În câteva cuvinte: o inițiativă spontană, eficientă și simplu de organizat în orice oraș, dacă aveți prieteni producători în ale căror produse aveți încredere.
Atmosfera la fața locului mi-a transmis o mică părticică din ceea ce înseamnă ROA Cluj, am socializat între noi și ne-am bucurat de timp de calitate împreună. Nu am fost mulți consumatori la fața locului, dar vă asigur că veți mai auzi de astfel de inițiative la Mediaș anul acesta.
Christian ne-a comunicat între timp că nu mai are suc de mere și rămânem în contact pentru planuri de viitor. Dacă sunteți din zonă sau aveți planuri de vizitat satul Cund, dați o geană pe Casa in Natura și veți avea ocazia să cunoașteți un om fain, tare drag nouă, pasionat de tot ceea ce întreprinde și o sursă continuă de inspirație în ale gătitului cu produse locale 😊