Un podcast la ceas de seară, lângă foc, cu mâncare bună și povești faine 🧡

A fost despre hrana locală, simplă și cu gust, despre slow food, stilul de viață vegan, cum ne putem noi, românii, valorifica mai bine moștenirea gastronomică, cât loc mai este pe piața autohtonă pentru noi și noi producători locali 👍 și cât de important este să ne hrănim din rodul pământului nostru.

Ne-a plăcut să-l ascultăm pe Chef Horia Simon, care acum mulți, mulți ani a pășit pe drumul încă nebătătorit al descoperirii și valorificarii hranei locale, fiind un veritabil hoinar culinar. Pentru noi a fost și rămâne o sursă de inspirație, un profesionist în domeniul lui de activitate și un vizionar 😃

Sperăm ca acest podcast să ajungă la cât mai mulți gurmanzi sincer interesați de ce au în farfurie și conștienți de impactul benefic pe care-l pot aduce dacă aleg să consume de la ei din „ogradă” și mai moderat de peste mări și țări.