Într-o seară de toamnă, am ajuns incognito la o pălincie.

..și astfel, totul a avut sens din nou. Glumim.

Adevărul este că nu am reușit să rămânem prea mult, nici la masa de după cu bunătăți de casă, nici la adevărata degustare a licorii, însă am prins din mers cum se face pălinca. Tihnit, într-o grădină, pe-nserate, undeva, în refugiul naturii, unde oamenii se mai adună împreună la o poveste simplă, alături de cei dragi, năzuind să facă ceva a lor, bun, curat, de-al locului, așa cum s-a făcut de când e lumea 😌

Acolo, timpul se odihnea și el, învăluind acel moment în simplitate și naturalețe. Oamenii erau mulțumiți. De ei, de viață și de scurgerea timpului la sat. Cineva spunea: “La oraș suntem într-un război cu timpul. Aici este altfel.” Și am simțit asta. Sub merii rumeni, în răcoarea serii, într-o liniște plăcută, alături de cei prezenți. Aceștia păreau să iubească mai mult tăcerea, cu toate că în ei, viața părea să pulseze cu alt avânt.

Adesea, am întâlnit la oraș oameni cu focul interior mocnind doar, cu toate că aici lumea se află în freamătul vieții, iar la sat, unde ritmul vieții s-a domolit, focul interior al oamenilor arde cu putere. Și nu, nu e de la țuică (nu mereu 😜) Este un mod de a fi, de a simți, de a te conecta sau poate chiar..deconecta. Este altfel. Și e frumos de observat.

Eu nu am crescut la sat, ci la oraș. De mică am colindat meleaguri străine, am trecut granițe și am văzut, trăit, comparat. Totuși, în simplitate am găsit cele mai adânci sensuri, cele mai de preț învățăminte și cea mai frumoasă formă de manifestare.

🙂

În speță, s-a făcut țuică la o pălincie, eu am pupat-o, Marius s-a bucurat mai mult de ea. Dincolo de asta, s-a întâmplat viața și simplitatea și-a arătat grația din nou, chiar și la un pahar de țuică, într-un sat, în prag de noapte.