Tradiții românești în inima Alămorului
Sunt locuri care iau ființă din istorisiri vechi și datini demult uitate, devenind povești de viață ce se scriu odată cu noi. Așa simt că s-a conturat și acest unic Punct Gastronomic Local „Om Bun”, din comuna Alămor, județul Sibiu, unde doamna Maria Ranf duce tradiția mai departe prin viziune, dedicare și iubirea cu care muncește
Doamna Ranf este cunoscută pentru pâinile ei zămislite după o rețetă veche de o sută de ani, pentru frumoasa gospodărie și mai ales pentru dragostea pe care o poartă obiceiurilor tradiționale, iar acum vine în întâmpinarea noastră cu un eveniment special de Mărțișor
Pentru a participa la evenimentul Tradiții românești în inima Alămorului, din data de 25 februarie, este necesar să te înscrii în prealabil, dar mai întâi haide să vedem ce activități superbe ne-au fost pregătite
În primul rând am auzit că se va lăsa cu multă voie bună și atmosferă de sărbătoare, doar ne vom bucura împreună de un mărțișor de poveste în stil tradițional românesc! Apoi, avem așa: tur prin ogradă, atelier de pită, plimbare cu căruța trasă de cai, popas cu gustare în aer liber pe Vârful Măgura, vizită la oițe și mielușei, iar la amiaz ne vom desfăta cu zamă acră și carne friptă cu piure (există și meniu separat pentru vegetarieni ), rămânând ca pe finalul vizitei să stăm la povești, relaxându-ne în natură.
Ce prilej minunat să petreci o zi la sat, alături de oameni gospodari și cu suflet mare, să cunoști proveniența hranei, să ajuti la prepararea ei și să hoinărești pe meleaguri de vis. De asemenea, în locul plimbării poți opta pentru o ședință de yoga , alături de Ana, care te va ajuta să te conectezi la sinele tău și la natură în cel mai plăcut și zen mod cu putință.
Presimțim că această experiență va fi o reverie de gusturi și stări de bine! Noi de abia așteptăm să ajungem și dorim ca pe această cale să mulțumim gazdelor pentru invitație!
Așadar, dacă și tu îți dorești să te alături unei experiențe tihnite, să savurezi bucate de casă proaspete și naturale, să iei parte la o plimbare într-un cadru natural superb sau să te bucuri de o sesiune de yoga, te invităm să îți rezervi locul (mai sunt câteva disponibile).
Pentru mai multe detalii poți accesa informațiile din cadrul evenimentului (vezi al treilea paragraf), iar pentru rezervări:
Număr telefon doamna Maria Ranf: 0757 769 883;
Adresă de e-mail: anamariabocanu@gmail.com.
De asemenea, vrem să știi că poarta doamnei Ranf este deschisă și în afara aceastor evenimente, prin urmare poți merge oricând să deguști bunătațile pregătite de mâinile ei dibace. Dânsa promite că te vei simți ca acasă, iar noi tindem să o credem pe cuvânt!
Până atunci însă, sperăm să ni te alături sâmbătă! Vom crea amintiri memorabile împreună!