Sâmbătă dimineața ne-am pornit spre Punct Gastronomic Local „Om Bun”, cu bucuria de a da curs invitației unei doamne tare dragi nouă, la primul ei eveniment culinar Tradiții românești în inima Alămorului! 🧡

Am trecut prin sate sibiene pline de culoare, am ajuns și pe Calea Gustului, iar odată poposiți în Alămor, am întrebat localnicii unde e casa doamnei Ranf, gospodina care iubește să gătească și să facă pâini bune, mari, rumene, bine hidratate și cu gustul pitei calde, aburinde a copilăriei? Cu toții ne-au răspuns: “În capăt de sat, tot înainte!”

Așa am și mers, până ne-am oprit în fața unor porți mari, impunătoare, la numărul 178. Acolo am fost întâmpinați cu cafei din coji de pită de doamna Maria, alături de fiica ei Ika și de Ana, o prietenă dragă de familie. Ulterior, am cunoscut întreaga familie, pe domnul Ioan, pe mezin și pe ceilalți oameni faini, gurmanzi și ei, care au venit la eveniment, alături de cel mai mic participant, care avea doar două luni 😊

Dar acum să trecem la partea interesantă și la o întrebare arzătoare: voi ați băut în copilărie cafea din coji de pită, cu lapte de casă și zahăr? ☕️ E ceva de vis! Gustul e aidoma celui de ciocolată caldă, la fel și textura; și a mers surprinzător de bine cu aperitivul: pâini unse cu untură și servite cu ceapă roșie. Totul de casă.

Punctul culminat a fost când ne-a chemat doamna Ranf în locul ei de suflet, acolo unde face pâinile ei adevărate, după o rețetă veche de 100 de ani, respectând cu strictețe calitatea ingredientelor folosite și a întregului proces de făurire a pitelor 🍞 Partea interesantă este că și noi am luat parte la proces și am frământat aluatul în covată, am învățaț cum să spargem cocoloașele, cum să “trântim” aluatul și cum să urmărim formarea bulelor de aer sau a „ațelor” (fire subțiri) în aluat, care se formează atunci când e gata aluatul și se poate desprinde ușor de pe pereții de lemn a covatei.

Mai mult, ce a fost absolut fascinant este faptul că din fiecare aluat se ia o bucată, se pune sare în ea și se așteaptă formarea următorului aluat cu maia. Practic, aceeași pâine este făcută de mii și mii de ori, trecând de la o generație la alta, rețeta rămânând mereu aceeași 😍

După ce am terminat de frământat aluatul, l-am presărat cu câteva mâini de făină, i-am făcut cruce și l-am lăsat la dospit. În timpul acesta, ne-am aventurat prin sat cu căruța trasă de cai, am văzut mieii familiei, am ascultat povești interesante și am savurat cele mai DELICIOASE scoverzi făcute din consacratul aluat de pâine în untură. Doamne, ce festin cu smântână și dulcețuri!

De fapt, ce spun eu..festinul de abia după a urmat, pentru că am fost invitați la o masă bogată cu aperitive (brânză, cartaboș, jumeri, slănină, zacuscă și câte și mai câte), zamă acră și carne friptă cu piure, asezonată cu murături, toate pregătite pe loc de gazde. Partea faină a fost că ne-am putut și noi implica în acest proces, aflând despre proveniența fiecărui ingredient în parte, despre rețete și tipsuri la capitolul bucătărit 😋

Și când te gândești că mai bine de atât nu putea fi…a urmat etapa 2: să punem pâinile în cuptorul încins cu lemne și să le scoatem de acolo rumene și aurii. Calde și gata de savurat goale, desigur, după ce le-am bătut bine! A fost așa un moment relaxant și plăcut pentru noi toți, mai ales că se lăsase deja răcoarea și ploua mărunt 😌

La scurt timp după acest moment, ceilalți participanți la eveniment au plecat, fiecare cu o pâine din partea casei, iar noi am mai rămas la povești cu gazdele noastre.

Marius o cunoștea pe doamna Ranf de la un eveniment de schimb de semințe, organizat la Sibiu, în anul 2016, iar eu de abia acum am făcut cunoștință cu dânsa. O femeie puternică, determinată, foarte harnică și muncitoare, care ține mult la tradițiile noastre și își dorește să ducă o parte din comoara gastronomiei locale, mai departe 🙏

Dacă îți dorești să participi la evenimentele organizate de doamna Ranf (următorul, identic cu acesta, va fi pe data de 4 martie), poți urmări pagina de Facebook a Punctului Local Gastronomic „Om Bun”. Poți, de asemenea, să-i scrii în privat și dacă îți dorești să cumperi pitele ei bune, recunoscute în Sibiu, o poți face fie direct de la dânsa sau din Piața Transilvania (Sibiu).

Noi îți garantăm că vei avea parte de o experiență culinară autentică, făurită de două mâini de aur și de un suflet pe măsură! 💛