Dacă aș scrie tot ce simt pentru acest brand, cu toții poate ați crede că această postare este sponsorizată și cel mai probabil am primit macarons în dar pentru o eternitate 😃 (apropo, cei care iubiți surprizele, citiți până la final 😉)

Sincer acum, subiectiv sau nu, cred că La Nadiniere au fost, sunt și vor rămâne un nume sonor și un reper pentru toți gurmanzii în căutarea gustului fin, a calității premium și a inovației gastronomice cu o aură atât de delicată și feminină. De la Macarons și până la Albiniță, absolut fiecare desert este o încântare pentru simțuri și o odă adusă artei culinare 👌

Printre vastele arome din palmaresul celor doi artizani, se regăsesc și gusturi locale, care au fost excepțional redate de mierea pe care chiar ei o produc sau de dulceața din propria cămară și numai! Folosesc ingrediente procurate de la producători locali și furnizori de încredere, ceea ce le oferă detașat un avantaj când vine vorba despre a crea acel gust de neuitat.

Vai, cred că aș putea vorbi ore întregi despre cât de mult ador întreaga călătorie pe care o străbat în calitate de consumator al acestor produse. În primul rând, de la comanda care vine prompt și până la produsele care sunt ambalate complet pe gustul meu și care întotdeauna spun o poveste sau te îndeamnă să crezi că ai primit cel mai deosebit cadou dintre toate care există, totul este gândit cu stil 🥰

Așa a fost și în cazul celor două prăjituri pe care le-am comandat recent, alături de savuroasele macarons. Prăjitura cu foi de nucă și cremă fină de nes mi s-a topit în gură, oferindu-mi o incursiune în timp de nota 10, iar tarta shortbread cu nuci caramelizate și miere pur și simplu m-a cucerit definitiv: dulce, fină și iar dulce, cu nuci crocante și blat din aluat de biscuiți bogat în unt, ulala! De macarons nu mai vreau să spun nimic, pentru că orice cuvânt este de prisos. Sunt artă, punct ❤

Ne-am desfătat și cu papilele gustative și cu sufletul și am aflat de la Nadine că au în plan o colecție de noi arome și un design cu totul nou pentru ambalajele lor. De abia așteptăm noutățile și mai mult decât atât, așteptăm să vă surprindem cu un cadou dulce în luna iubirii! Așadar, rămâneți aproape, deoarece urmează vești delicioase aici și pe Instagram! 🥳