Bunica îmi făcea mereu gogoși și clătite când eram mică și o vizitam.

Recent am făcut și eu aceste sfere din aluat, cu ‘inel auriu’, pufoase, rumene și goale la interior ca să le pot umple cu dulceață 😋

Mai trebuiau doar pudrate cu zahăr.

Și le-am ‘meșterit’ la ceas de seară, când mi s-a făcut pofta mai mare și dorul mai dulce de gustul lor și de mirosul copilăriei.

A durat tot acest proces, însă mi-a priit și atunci mi-am reamintit de beneficiile lucrului cu mâinile, fie că alegi să gătești, să grădinărești, să scrii cu un instrument de scris sau să iei pensula în mână ori să construiești ceva.

Mai ales atunci când munca ta implică preponderent sau exclusiv folosirea tehnologiei. Prin urmare, sunt șanse mari să te dedai (și) la astfel de hobby-uri 😄

Și ce bine ai face!

Poate și pentru că îți aduc un soi de satisfacție și împlinire, de bucurie și relaxare, cum lumea vitezei nu ți le pot oferi.

Te ajută să îți folosești dexteritatea, creativitatea, istețimea, abilitatea de a te organiza bine și de a fi ingenios! Te provoacă și te centrează.

Dar, adesea implică timp și efort mai mare.

E mai greu uneori să gătești de la A la Z, decât să comanzi, să grădinărești, decât să cumperi de la tarabă, să creezi, decât să apelezi la inteligența artificială să te inspire.

Însă, beneficiile pentru minte, trup și suflet sunt de necontestat în timp și spațiu.

E minunat să decizi să-ți rupi un pic de timp și pentru activitățile care te implică, punându-te pe tine exclusiv în centrul creării lor cu toate resursele de care dispui și două mâine iscusite ❤️